Crima din Gorj a oripilat o țară întreagă! Polițista din Târgu-Jiu care și-a ucis mama și bebelușul, după care s-a sinucis, i-a șocat pe colegii și pe prietenii ei. Șeful femeii de 33 de ani, care este și nașul de botez al copilului, nu înțelege ce a făcut-o să se transforme într-o criminală, mai ales că era văzută ca o „polițistă excelentă”. Mai mult, se pare că bărbatul ei, și el tot polițist, este anchetat în acest caz.
„Ca angajată nu a avut niciodată probleme. A fost o poliţistă excepţională. Foarte bună. Mai bună decât un poliţist bărbat, profesional vorbind. A trecut toate testele psihologice. Toată lumea este şocată, ne pare rău şi nu avem cuvinte. Era în maternitate, eu sunt naşul lor, nu i-am mai văzut de la botezul copilului, de două luni. Nu s-au plâns niciodată, la mine nu. Nu am realizat că ar fi o problemă”, a declarat pentru Mediafax Daniel Brotea, şeful Poliţiei TF Gorj. (Citește și Detalii șocante în cazul crimei din Gorj! Femeia și-a împușcat bebelușul de două ori în cap)
Soțul polițistei a dat declarații în fața procurorilor de caz. Surse citate de gorj-domino.ro susţin că omul legii a mărturisit plângând că a mers la farmacie, la Târgu Jiu, pentru a cumpăra medicamente. La întoarcere, acesta şi-a găsit familia moartă. În stare de șoc, bărbatul a fost cel care a sunat la 112 în jurul orei 19:00. La ora 22:00 ar fi trebuit să meargă la serviciu, iar de luni își planificase concediul de odihnă. Pe de altă parte, bărbatul, și el poliţist, este anchetat de superiori pentru că şi-a lăsat arma în casa neasigurată. Acesta ar fi trebuit să păstreze pistolul într-un loc sigur, sub cheie.